O poveste cu muritori și elfi, împreună într-o aventură extraordinară!

regatul-inocentilor-3

Al treilea volum al acestei spectaculoase serii – Regatul inocenților – ne oferă o poveste plină de adrenalină, suspans și dramatism, o reîntâlnire plină de surprize cu personajele sale. Theo Anghel e una din autoarele mele preferate din literatura română contemporană, iar lectura poveștilor ei e o încântare, de fiecare dată. Volumele seriei nu pot fi citite de sine-stătător, trebuind să fie citite în ordinea derulării acțiunii, povestea curgând dintr-unul în altul. Încă de la început, minunata copertă a romanului e ea însăși o invitație de a păși în universul cărții.

Pe lângă firul acțiunii, ce ne poartă pe granița dintre real și fantastic, am urmărit cu plăcere interacțiunea dintre personaje, evoluția relațiilor dintre acestea, dialogurile spumoase și pline de umor, dar și maturizarea personajelor, călite în peripețiile pline de obstacole de tot felul prin care sunt nevoite să treacă și care le pun caracterul la încercare.

Povestea ne poartă din lumea oamenilor în lumea elfilor și înapoi.

Theo Anghel este una dintre autoarele mele preferate din literatura română contemporană.

”- Lumea era o splendoare înainte de oameni, am auzit iarăși. Dar ați venit. Și nu m-a lăsat inima să vă alung. Păreați niște creaturi atât de neajutorate! Apoi v-ați înmulțit. V-ați separat și ați început să vă pizmuiți pentru te miri ce. Nimicuri! De aici a început totul.”

După cum știm, după lanțul de nenorociri ce a lovit familia Toril, Nayan, însoţită de fraţii ei, Gita, Yanti şi Aghor, dar şi de bucătăreasa familiei, Yamal, au ajuns în citadela elfilor, în Esrendell. Deși, pe bună dreptate reticenți în privința oamenilor, eflii, recunoscători că tânăra Nayan a salvat-o pe Saelind de la moarte, decid să îi ajute în salvarea tatălui lor din temniţele regelui. Torilii se întorc înapoi în lumea oamenilor, în Erfenor după ce, împreună cu regele şi regina elfilor, dar şi fiii acestora, au pus bazele unui plan, care, cred ei, va avea șanse de reușită.

În misiunea lor, eroii noștri au de-a face cu obstacole aproape imposibil de depășit: armata regelui se află pe urmele lor, boierii le sunt potrivnici, iar asul lor din mânecă – actul de căsătorie dintre Nayan și elful Raeran – le e furat!

Volumul al treilea începe în forță, captând atenția și interesul cititorului la cote maxime încă de la primele pagini. Intensa scenă a emoționantei întâlniri dintre Nayan și Chandan – fratele pe care îl crezuse mort și care nu știa despre Nayan și Raeran, despre faptul că sunt împreună și, mai ales, de ce sunt împreună! – este curmată brusc de atacul oamenilor ticălosului de Nadas, cauza nenorocirilor din familia Torililor! Nayan este răpită și dusă într-un… bordel! Clădirea în care se afla acesta fusese cândva un templu închinat Mamei Tuturor Zeilor, dar acum avea o soartă rea. Suspansul și misterul acestei părți a poveștii sunt la înălțime, am așteptat cu sufletul la gură să văd cum va scăpa Nayan din această încercare!

”Pielea mi s-a înfiorat. Era posibil să mă aflu într-unul dintre acele stabilimente despre care femeile măritate povesteau în șoaptă cu câte o grimasă de dispreț în colțul gurii?
De câteva ori, o surprinsesem pe mama povestindu-i lui Yamal despre necazul ce dăduse peste vreo domniță din Arnor, al cărei soț căzuse în patima preacurviei și, nemulțumit de ce primea acasă, își potolea obsesiile în astfel de locuri ascunse.
Femeia îmi spusese să nu trag cu ochiul în stânga și în dreapta, dar nu puteam lupta cu impulsurile confuze ce-mi alarmau simțurile. Ceva nu era în regulă aici.”

Minunata imaginație a autoarei ne poartă pas cu pas printre episoade și scene dramatice, alternând cu cele amuzante, momente pline de romantism și magie, răsturnări de situație, întâmplări complet neașteptate, relații de familie și de prietenie puse la încercare. Pe măsură ce avansăm în poveste, apar personaje noi (cum ar fi noua familie a sfetnicului Tanay, bunicul dinspre mamă al fraților Toril, unde țin să o remarc pe Mariana, o zvârlugă de fetiță isteață și simpatică foc), ies la iveală secrete surprinzătoare, se formează alianțe și iau naștere atașamente neașteptate.

Am urmărit cu multă plăcere evoluția personajelor, m-a încântat (re)descoperirea uimitorului univers al cărții, am savurat dialogurile. Mi-a plăcut folosirea expresiilor ”elfești”, dau un plus de autenticitate poveștii. Iar delicata poveste de iubire dintre Nayan și Raeran, ce se deschide încet-încet, ca o floare, mi-a mers la suflet.

E foarte interesant de urmărit modul în care se deruleaza interacțiunea elfilor și a oamenilor pe parcursul peripețiilor lor comune, relațiile care iau naștere, simpatiile, tachinările și, bineînțeles, poveștile de iubire! Stilul cărții de față se remarcă prin aceeași scriitură rafinată, descrieri migăloase, dialoguri spumoase, personaje bine construite și decoruri spectaculoase pe care le-am apreciat și la celelalte cărți ale autoarei.

Citim despre călătoria Torililor, mânați de dragostea și grija pentru ai lor, ajutați de elfi, inițial din recunoștință, iar pe parcurs din sinceră prietenie. Unde îi va duce drumul, ce locuri vor străbate, cum și dacă vor depăși piedicile ivite în cale, și cu ce preț, ce sacrificii vor trebui făcute și cum va evolua frumoasa poveste de iubire dintre Nayan și Raeran? Despre toate acestea, vă invit să descoperiți citind acest al treilea volum al splendidei serii ”Regatul inocenților”. Eu l-am savurat pagină cu pagină și aștept cu interes apariția următorului volum!

”- Și ce să facă fetele pe lângă casă? se auzi o voce iritată din capătul aleii. Să tricoteze?
Gladhwen stătea acolo, cu umerii drepți și un licăr sfidător în ochi. Brațele împreunate în dreptul pieptului, chiar dacă nu erau atât de musculoase ca ale fraților ei, erau numai fibră. Nu puteai în nici un caz să crezi că ajunseseră astfel de la prea mult tricotat.
Toate capetele s-au întors spre ea.
– Gladhwen, no dhinen, o potoli Findor, răsărind în spatele ei ca din pământ.
– Ni rúthui!
– Iston, ach boe ammen mened.
– Mas gwaeg? păru Raeran surprins.
– Tolen le nathad, îl țintui Findor cu privirea în care încă mai stăruia reproșul. Le muindor nin. Ledhingid na Erfenor, încheie indicând din bărbie spre Gladhwen.
Raeran făcu ochii mari, apoi, înțelegând, luă poziția reverențioasă a unui soldat aflat dinaintea regelui său:
– Hannon le, muindor nin! ridică brațul și își atinse pieptul în dreptul inimii.
– Tolo, își pofti Findor fratele. Aniron gi peded.
Zâmbetul lui Findor era deja împlinit când Raeran l-a îmbrățișat ca după o despărțire îndelungată. Doar Gladhwen și-a păstrat atitudinea tăioasă. Bănuiala că era poza rezervată nouă, Torililor, a devenit certitudine când Raeran și Findor s-au îndepărtat ca să poată vorbi nestingheriți, și ea a țopăit ca un cățeluș zglobiu pe urmele lor.
Saman urmărise dialogul neînțeles al elfilor cu maxilarul încleștat. Când ei au fost departe, boierul a coborât treapta pe care stătuse și s-a apropiat de Chandan.
– Cine sunt ăștia, băiete? Ce limbă vorbesc?”
 

Articol preluat prin amabilitatea www.delicateseliterare.ro, care poate fi citit integral aici.

 
 
 
 

Cărți scrise de theo anghel

-35%
I ❤ it!
162.49 lei
-10%
I ❤ it!
62.99 lei
-35%
I ❤ it!
448.49 lei
-50%
I ❤ it!
90.00 lei
-20%
I ❤ it!
55.99 lei
I ❤ it!
49.99 lei
-35%
I ❤ it!
435.49 lei
-31%
I ❤ it!
75.89 lei
-25%
I ❤ it!
44.99 lei
-20%
Citește
I ❤ it!
39.99 lei
-35%
I ❤ it!
162.49 lei
-10%
I ❤ it!
62.99 lei
-31%
I ❤ it!
125.00 lei
-15%
I ❤ it!
59.49 lei
-15%
I ❤ it!
50.99 lei
-10%
Citește
I ❤ it!
44.99 lei
O poveste cu muritori și elfi, împreună într-o aventură extraordinară!

O poveste cu muritori și elfi, împreună într-o aventură extraordinară!

Epopee, fantezie sau realism magic? Aceasta este întrebarea…

Tehnicile cu care Theo Anghel își construiește cărțile sunt atât de fine și de elevate, [...]

2022, anul în care vei scrie o carte?

Te gândești de multă vreme să scrii o carte, dar nu ai îndrăznit?

Bendeac și Pop – Umor la pătrat

Mihai Bendeac și Ciprian Pop, autorul seriei FRAIERO! (2 volume), s-au întâlnit și au făcut [...]

Cercei cu perle – cadou de Crăciun

Bucuriile sunt drămuite în vremurile pe care le trăim. Noi ne-am propus să facem ceva [...]

Seria Regatul inocenților + lănțișor cadou

Pentru o perioadă limitată, în limita stocului disponibil, la achiziția seriei de 3 volume Regatul [...]