Există viață după moarte?
Unii vor spune că da, alții că nu. Există însă un răspuns la care, cu siguranță, nu v-ați gândit.
Tânăra Oriana moare într-un accident, chiar în ziua nunții.
Ajunsă pe lumea cealaltă, află că este unul dintre cei aleși să se întoarcă pe pământ ca recuperator de suflete.
Primește un apartament sărăcăcios în care să locuiască și doi îngeri pe post de sfătuitori. Ama este reprezentanta Raiului, iar Abel, al Iadului. Cei doi sunt veșnic în conflict și singurul lucru pe care izbutesc să-l facă e s-o scoată din minți pe Oriana.
Pentru toți cei dragi, Oriana va rămâne moartă. Mătușa care a crescut-o, verișoara Elena, Damir și prietenii vor plânge deasupra unui mormânt în care ea nu este. Oricât de crud ar putea să sune asta, Orianei nu-i este permis să ia legătura cu ei. Dacă o face, consecințele vor fi dezastruoase.
Pentru o fată care a trăit în confort, care n-a trebuit decât să ceară pentru a primi, schimbarea este drastică. Misiunea încredințată de către ceruri pare sorită eșecului încă dinainte de a începe.
Care sunt șansele ca o fată căreia nu i-a păsat niciodată de altcineva în afara propriei persoane să înceapă dintr-odată să-i ajute pe alții?
Încrederea cerurilor să fi fost plasată atât de greșit?
Autor: Theo Anghel
An apariție: 2016
Ediția: 2016, revăzută
Format: 130 x 200 mm
Nr. pagini: 298
Coperta: Broșată
ISBN 978-606-94133-1-9