Urlet în tăcere – vol. 1 – Recenzie Simona Stoica

Sper că al doilea roman al seriei este gata, altfel Marina o să primească multe mesaje de la mine. Acum o să ascult doar Nickelback în următoarele zile.

Simona Stoica / Goodreads

„- Ți-ai dorit vreodată ceva atât de mult, încât simți că mori dacă nu-l ai? Simplu gând te ține treaz noaptea. Nu poți să respiri, nu poți să dormi.”

Trebuie să îţi fac o mărturisire: când am cunoscut-o pe Marina Neagu, am avut emoţii foarte mari. Nu ştiu de ce, dar mă aşteptasem să nu mă placă sau să mă fac de râs, pentru că sunt o persoană foarte copilăroasă şi vorbesc exagerat de mult când sunt nervoasă sau când mă simt bine în compania cuiva (ştiu, ştiu, contradicţia e mare, dar aşa sunt eu). Din dorinţa de a face o impresie bună şi de a părea „cu capul pe umeri”, am ajuns palidă şi puţin ameţită (din lipsă de somn, nu de altceva), cu inima cât un purice şi cu ironiile mele obişnuite închise într-un lăcaş secret, ca să nu evadeze, până ce am realizat cât de minunată şi de deschisă este Marina.

Eram în siguranţă, puteam să renunţ la imaginea de „persoană matură şi serioasă”, pentru că nu eram la o întâlnire de afaceri şi nu urma să plănuim o rebeliune (a cititorilor, să ne înţelegem!). Două ore mai târziu, după o sesiune foto şi bârfe „suculente”, timp în care eu i-am reamintit lui Theo Angel cât de mult îl iubesc pe Abel, drăcuşorul viclean din seria ei „Am murit, din fericire” (pe care o ador, dacă nu ştiaţi asta deja), m-am despărţit de Theo şi de Marina cu un zâmbet mare pe chip, cu o nouă carte în geantă, încărcată de energie şi veselă, după o porţie bună de râs. Am fost „quantificată”.

După „Frumuseţi monstruoase”, Marina Neagu a ales să îşi schimbe puţin stilul, să ne ofere personaje mai complexe şi mai bine schiţate, trăirile lor umbrind de cele mai multe ori acţiunea cărţii, care păleşte în comparaţie cu legătura tainică dintr-un zeu al întunericului şi o preoteasă curajoasă, care înfruntă timpul pentru a se regăsi, dezlănţuind haosul în urma lor.

Uneori, am o mică „divergență” cu eroina, mai ales dacă plânge în fiecare capitol sau se foloseşte de cei din jurul ei pentru a obţine ceea ce îşi doreşte, chiar dacă scopul ei final este acela de a-i proteja sau de a-i salva. Sara a fost o surpriză foarte plăcută, însă aş fi preferat ca discuţiile ei să nu se oprească (aproape întotdeauna) la capitolul „băieţi şi dragoste”. Dar, ţinând cont că în ultimii cinci ani de zile a fost separată de lumea înconjurătoare, izolată într-o clinică, unde tratamentele şi terapia au ajutat-o să supravieţuiască tragediei care i-a marcat copilăria, o iert și rămânem prietene.

După ce părinţii ei au fost ucişi, ceva s-a rupt în sufletul Sarei. Chipul mamei. Urletele tatălui ei. Apa care i-a umplut plămânii. Graniţa dintre viaţă şi moarte. Fiecare secundă de groază din acel trecut întunecat, din acea noapte blestemată, a modelat-o într-o tânără puternică şi curajoasă, care îşi doreşte să trăiască, să înfrunte lumea din spatele uşilor clinicii. Sara vrea să fie privită drept o supravieţuitoare, nu o victimă.

„Am ascuns undeva, în sertarul minţii, tot ce s-a petrecut în noaptea de acum cinci ani. Le-am încuiat acolo şi am aruncat cheia. Chiar dacă medicii mă încurajaseră să vorbesc despre acele orori, am refuzat să le aduc înapoi, la lumină. Refuzam să devin o victimă a propriei minţi. Mi-am promis să ţin durerea amintirilor mereu ascunsă, aşa că am încătuşat-o în tăcere.

Citește aici toată recenzia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te rugăm să aștepți oleacă...

Alătură-te comunității Quantum

Vrei să fii primul care află despre super-reducerile la cărțile Quantum? Introdu adresa de mail și numele tău în formularul de mai jos.