Misiunea Quantum

Misiunea Quantum este aceea de a demonstra că literatura românească nu este cu nimic mai prejos decât cea străină, care inundă rafturilor librăriilor autohtone.
Misiunile vin, întotdeauna, cu o mare responsabilitate, aceea de a selecta cu grijă manuscrisele pe care le publicăm. Niciodată nu vom face asta după criteriul cantității, ci exclusiv după al calității.
Asta nu înseamnă că manuscrisele ce poposesc în adresa de mail dedicată (editor@quantumpublishers.ro) sunt brici, și singurul lucru ce-i mai rămâne redactorului Quantum să facă, este să le arunce spre tipografie. Nicidecum.
Unele au nevoie doar de corectură (foarte puține), iar altele și de editare. Sunt două procese diferite și este o mare greșeală să fie confundate.
Textele unor debutanți pot fi stângaci construite, exprimarea confuză sau să nu pară deloc literare. Cine s-a născut învățat să dea primul cu piatra!
Însă redactorii noștri detectează acea scânteie de geniu ascunsă în timiditatea unui începător. Titlurile publicate până acum și succesul înregistrat de ele ne-au demonstrat că, până acum, nu ne-am înșelat când ne-am decis să contractăm un autor sau altul.
Aici începe etapa de heavy editing – proces de durată-, dar care, credeți-ne, merită și ultima secundă petrecută de redactorul Quantum cu ochii, mintea și întreaga lui concentrare, în manuscrisul unui debutant.
Fiecare autor beneficiază de o listă de observații, ce cuprinde toate stângăciile detectate de redactor pe parcursul corectării și editării, și care îl ajută să-și îmbunătățească stilul de scris.
Într-o societate care l-a luat pe „Lasă, mă, că merge și așa!” în brațe, noi ne încăpățânăm să tindem spre perfecțiune. Suntem de acord că este imposibil de atins, dar prin apropiere tot ajungem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te rugăm să aștepți oleacă...

Alătură-te comunității Quantum

Vrei să fii primul care află despre super-reducerile la cărțile Quantum? Introdu adresa de mail și numele tău în formularul de mai jos.